O zi la Cheia!

Duminica dimineata: ma suna prietenii...Hai sa plecam din Bucuresti, vrem sa mergem undeva afara din oras! Hai la munte, nu ziceai tu ca la Cheia e frumos? Hai acolo! .... Okkk....asa ca ne-am urcat in masina si destinatia Cheia. Drumul a fost ok, iar cand am ajuns in Cheia ni se facuse o foameee incredibila, asa ca le-am propus sa mergem la o pensiune pe care o stiam de acum cativa ani, cand am mai fost, unde mancarea era foarte buna. Primul lucru pe care l-am facut cand am intrat in Cheia a fost sa ne oprim si sa mancam. Ne-am asezat intr-un foisor si dupa ce am comandat am asteptat sa vina papa. Langa noi era un foisor foarte misto...bancile erau de fapt leagane, cred ca era cam ciudat sa mananci acolo, dar pt o cafea, un ceai era ideal. Intre timp am admirat peisajul din jurul nostru, iar eu respiram aerul si ma bucuram prin toti porii ca sunt acolo. E un loc cu mult verde si e pasnic, desi au crescut o multime de vilute, ca ciupercile dupa ploaie, tot nu au reusit sa strice peisajul. Soarele era pe cer, dar nu frigea, iar pe voalul albastru nu erau decat razlet cate un norisor alb si pufos care se pierduse de "turma lui" si urma sa se dizolve incet. Cerul era la fel de albastru cum mi-l aduceam aminte, un albastru clar si pur, fara poluare, iar verdele din jurul nosatru era sub mii de nuante, una mai frumoasa ca alta. O vacuta pe marginea drumului mugea de zor. Langa noi a venit un caine negru dragut si blanos, pe care nu am rezistat si l-am mangaiat, era atat de fierbinte blanita lui, fiind neagra atragea caldura soarelui si era molesit. Tot asa a trecut o pisica pe langa noi si s-a oprit la picioarele noatre, era amuzanta, probabil o mica cersetoare care astepta sa ii dam si ei ceva de mancare. Pe un maldar de lemne taiate, o pasarica mica isi canta trilurile de zor. Un uliu veghea deasupra noastra din inaltul cerului, cat de dor mi-a vost sa revad aceste pasari, credeam ca nu le voi mai vedea in zbor.
Au venit repede, mancarurile delicioase, asa cum le stiam si prietenii mei mi-au dat dreptate. Ciorbite de vacuta, cu smantana adevarata, omleta cu sunca si cartofi noi , pastrama de oaie cu mamaliguta , salata de vara , sarmalute cu mamaliguta , tarta cu fructe
si deliciosii papanasi . Aproape ne lingeam pe degete de bune ce au fost. Ne-am tras sufletul si am spus sa pornim mai departe catre Muntele Rosu, pe un drum separat, dar din pacate drumul era prea prost si masina cu care eram avea garda prea joasa si nu s-a incumetat sa o ia prin gropile de acolo, ca la noi, Jeep e bun ca sa ajungi oriunde, altfel o iei la picior...dar nu au vrut ei. (Eu facusem drumul ala pe jos si nu a fost greu, dar ma rog!) Asa ca ne-am intors si am gasit undeva pe marginea apei un loc perfect de intins patura si stat la iarba verde.

M-am dus si am facut poze langa apa si chiar mi-am bagat piciorul in apa rece si minunata a rauletului. In fata noastra se inalta mandru dealul abrupt cu o padure deasa cu covor ruginiu de frunze.
Mi-ar fi placut sa ajung acolo, dar nu aveam cum, era prea abrupt si asta insemna sa trec apa. Asa ca m-am multumit doar cu poze :) . Am stat pana pe la 6.30 acolo pe malul apei, in aerul curat de munte. Am vazut o gramada de motociclisti pe drumurile alea, nu stiu ce era cu ei pe acolo, dar doar ei mai perturbau linistea din jurul nostru. Inainte sa plecam, am fost binecuvantata sa gasesc ceea ce era destul de vestit in Cheia...si anume... CAI! (de obicei se zice ca Cheia e plina de cai...si asa era) Asa ca aici...pe camp langa noi erau 4 cai care pasteau cuminti si eu nu am rezistat tentatiei sa ma apropii de ei.
Ce-i drept am fost cam lasa si nu m-am apropiat prea tare cum as fi vrut, dar am reusit sa le fac poze si asta m-a facut sa ma simt foarte bine. Asa ca excursia noastra s-a incheiat frumos. Am avut un pic de aglomeratie la intoarcere, dar nu a mai contat. In final, a fost o zi reusita!