Powered By Blogger

miercuri, 21 aprilie 2010

La Padure 3! Poze mai vechi...ca a trecut ceva timp...

Heheheeee.....ok.....nu am mai pus de mult poze.....dar pentru ca a durat :)) A fost ziua unui amic si ne-a invitat...asa ca...din nou am ajuns la Pusnicu.... Nu am mai recunoscut padurea....era mult mai verdeeeee.....
......
Am avut un nou companion...un pui de catel adorabil care dupa ce a alergat mingea de fotbal...a cazut lat de oboseala si abia daca se mai misca......

La un momendat am plecat singura prin padure sa ma plimb, singura...simteam nevoia sa fiu singura, fara nimeni in jurul meu.........asa ca am luat credinciosul aparat si telefonul mobil (in caz de ma pierdeau amicii).

Soarele se juca printre ramurile inverzite ale copacilor umpland padurea de veselie. Desi se auzea doar o pasare cantatoare, totul era animat si plin de viata. M-am plimbat incet, savurand linistea padurii. Am luat-o pe o carare creeata natural si am ajuns intr-o poienita destul de mare.

Cand am ajuns acolo, soarele era deja in nori, dar cand am ajuns in centrul ei, soarele a iesit din nori si totul s-a schimbat. M-as fi intins in mijlocul ei si as fi ramas acolo, sincer, era atat de bine. Acolo am gasit, la umbra unei ramuri rupte, ciuperci crescute printre frunze aramii.


Cand am zis sa plec de acolo, nu pentru ca as fi vrut, ci pentru a nu se ingrijora ceilalti prea tare, am gasit ceva ce nici prin visele mele nu gandeam. Cu cateva minute inainte imi pusesem in gand intrebarea...oare aici unde urma de om e rara, chiar nu se gaseste ceva mai deosebit, toate sunt la fel?.... Imediat dupa asta am gasit ciupercile si apoi urmarind cu aparatul un bondar.......am dat peste cea mai frumoasa planta pe care am putut sa o vad. Era simpla si delicata, gingasa si firava si totusi o luptatoare.......era una singura aproape de centrul cararii. Semana cu o lalea, dar culoarea petalelor era a unei plante carnivore :), nu stiu cum se numeste, nu am vazut niciodata asa ceva. Am avut impulsul tampit si omenesc....de a o atinge si de a o rupe, pentru a o arata si celorlalti, dar intr-un moment de luciditate am renuntat si am preferat sa ii fac poze. Nu am atins floarea, nu am vrut sa o stric, tocmai pentru ca era unica si atat de frumoasa, atat de fragila.

M-am simtit fericita cu decizia pe care am luat-o, am luat cu mine amintirea ei si pozele pe care i le-am facut, alea vor tine mai mult si le voi impartasii cu altii, pe cand daca as fi rupt-o de acolo, nu s-ar mai fi bucurat nimeni de ea. Poate peste ceva timp, cand ma voi reantoarce acolo, sa constat ca vor fi mai multe. :) M-am intors incet catre locul unde erau prietenii mei, lasand in urma linistea minunata a padurii, cu soarele vesel si pasarea cantatoare, cu ciupercutele si misterioasa floare. A! Si am mai vazut ceva....o ghinda care avea radacina...(ceea ce imi aduce aminte de bancul : "Ghinda ii spune Ghindutului : - O sa avem un Stejarel! :D )

Ei nu au prea bagat de seama ca lipsisem asa ca mi-am luat locul pe patura, am asteptat sa se faca si ultimile bucati de carne de pe gratar, apoi am mancat cu totii.

Mai incolo, ne-am intins pe paturi si uitandu-ma in sus, la ramurile copacilor, prin obiectivul aparatului, am realizat ca golurile dintre ramuri formau silueta unei pasari sau a unui avion.
Ceilalti nu au parut impresionati, eu zic ca avea forma de pasare cu aripile larg deschise. In concluzie, a fost din nou o excursie reusita la padure. Si la plecare...ca tot vorbeam de forme ciudate, eu am vazut in nori....un calut :P...un ponei gras...ok am innebunit. :P Desi trebuia sa postez cu mult timp in urma....ups...abea acum am gasit timpul necesar pentru asta.

NEW ENTRY

Hello!
Ma gandeam ca aici pot sa imi scriu ideile si sa le impartasesc cu alti doritori :)
Voi incerca sa ma descurc cat de bine pot...desi sunt noua in acest domeniu sper sa nu dau prea tare gres! :))